A T H E N A

Vă rugam sa așteptați. Se încarcă.

B-dul 16 Decembrie 1989 nr. 43A, Timisoara 0787897306 office@athenaconsulting.ro

Sprijin pentru dezvoltarea microîntreprinderilor

    Esti pe pagina:
  • Home
  • Sprijin pentru dezvoltarea microîntreprinderilor

Consultanta fonduri nerambursabile

Sprijin pentru dezvoltarea microîntreprinderilor

 “Intervenții care sprijina dezvoltarea intreprinderilor si a antreprenoriatului" componenta "Sprijin pentru cresterea durabila a microintreprinderilor si crearea de locuri de munca" din cadrul Programului Tranziție Justă 2021-2027

    Obiectiv

    Sprijinirea creșterii durabile a microîntreprinderilor și crearea de locuri de muncă, în județele afectate de tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic: Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș.

    Beneficiari

    Microîntreprinderi care își desfășoară activitatea sau intenționează să își desfășoare activitatea economică în zonele eligibile ale județelor menționate.

    Eligibilitatea beneficiarilor

    – Statut de microîntreprindere (sub 10 angajați, cifră de afaceri sau active ≤ 2 mil. EUR).

    – Sediul social/punct de lucru în județul vizat sau intenție de dezvoltare acolo.

    – Să nu fi depășit plafonul de ajutor de minimis (300.000 EUR în ultimii 3 ani).

    – Fără datorii restante la bugetul de stat sau bugetele locale.

    – Nu se află în dificultate financiară sau în insolvență.

    Solicitantul se obligă să creeze minimum 1 loc nou de muncă, prin grila ETF fiind punctată suplimentar crearea unui număr mai mare de locuri de muncă față de minimul obligatoriu.

    Cheltuieli eligibile

    – Construcții și modernizări spații de producție/servicii.

    – Dotări (echipamente, utilaje, IT).

    – Achiziție de brevete, licențe, software.

    – Servicii de consultanță pentru elaborarea proiectului.

    – Cheltuieli de formare profesională pentru angajați.

    – Activități legate de eficiență energetică și economie circulară.

    Categorii și plafoane de cheltuieli eligibile

    Categoriile de costuri eligibile sunt prezentate mai jos cu încadrarea în categoriile de costuri directe și indirecte:

    1. Costuri directe (Co dir)reprezintă acele cheltuieli eligibile care sunt direct legate de punerea în aplicare a proiectului şi pentru care poate fi demonstrată legătura directă cu respectivul proiect și includ:

    1.1 Cheltuieli cu echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice de natura mijloacelor fixe.

    1.2 Cheltuieli cu instalații/echipamente specifice care contribuie în mod substanțial la obiectivele de mediu.

    1.3 Cheltuieli aferente activelor necorporale (brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice în legătură cu obiectivul proiectului, alte cheltuieli pentru drepturi și active similare, utilizate exclusiv în domeniul de activitate vizat de proiect).

    1.4 Cheltuielile cu lucrări:

    1. Cheltuieli pentru amenajarea terenului
    2. Cheltuieli pentru amenajări pentru protecţia mediului şi aducerea terenului la starea iniţială
    3. Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiții
    4. Construcţii şi instalaţii
    5. Cheltuieli pentru utilaje, echipamente tehnologice și funcționale cu și fără montaj (conform HG nr. 907/2016, cu modificările și completările ulterioare).
    6. Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale
    7. Cheltuieli cu organizarea de șantier
    8. Cheltuieli diverse şi neprevăzute – sunt eligibile în limita a 10% din valoarea cheltuielilor eligibile cuprinse la categoria ”Construcţii şi instalaţii” de la pct d).

    1.5Cheltuielile cu servicii:

    1. Studii – studii de teren, raport de impact asupra mediului, studii de specialitate în funcție de specificul investiției (conform HG nr. 907/2016, cu modificările și completările ulterioare).
    2. Documentaţii– suport şi cheltuieli pentru obţinerea de avize, acorduri şi autorizații (conform HG nr. 907/2016, cu modificările și completările ulterioare).
    3. Expertizare tehnică a construcțiilor existente, a structurilor și/sau după caz a proiectelor tehnice, inclusiv întocmirea de către expertul tehnic a raportului de expertiză tehnică (conform HG nr. 907/2016, cu modificările și completările ulterioare).
    4. Servicii de proiectare
    5. Asistenţă tehnică din partea
    6. Dirigenţie de şantier
    7. Coordonare în materie de securitate şi sănătate
    8. Cheltuieli cu servicii pentru organizarea de evenimente.
    9. Cheltuieli cu servicii pentru organizarea de cursuri de formare
    10. Cheltuieli de CDI pentru prototipare și punerea pe piață a produselor noi/inovative.
    11. Cheltuieli cu certificarea/recertificarea produselor, serviciilor, proceselor, de către un organism de certificare acreditat.
    12. Cheltuieli cu certificarea/recertificarea sistemelor de management al calității (ISO 9001), al mediului (ISO 14001/EMAS), al siguranţei alimentelor (ISO 22000), al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale (ISO 45001), al securității informaţiilor (ISO/IEC 27001), al energiei (ISO 50001), al calității pentru dispozitive medicale (ISO 13485), al serviciilor IT (ISO/IEC 20000), al responsabilității sociale (SA 8000), simple sau integrate.

    1.6 Cheltuieli cu taxe:

    1. cota aferentă ISC pentru controlul calităţii lucrărilor de construcţii;
    2. cota aferentă ISC pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi pentru autorizarea lucrărilor de construcţii;
    3. cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor – CSC;
    4. taxe pentru acorduri, avize conforme şi autorizaţia de construire/desfiinţare.

    1.7 Cheltuieli aferente marjei de buget şi pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preţ:

    1. Cheltuielile aferente marjei de buget sunt în cuantum de 25% din valoarea cumulată a cheltuielilor prevăzute la cap./subcap. 1.2, 1.3, 1.4, 2, 3.1, 3.2, 3.3, 3.5, 3.7, 3.8, 4, 5.1.1 din devizul general conform HG nr. 907/2016, cu modificările și completările ulterioare;
    2. Cheltuieli pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preţ

    1. Costuri eligibile indirecte (Co ind)sunt toate acele cheltuieli care nu se încadrează în categoria cheltuielilor directe și care sprijină transversal implementarea proiectului, iar la finalul implementării, nu se reflectă în mod direct în obiectivul investițional. Acestea reprezintă 7 % din costurile directe eligibile și includ:
    2. Cheltuieli de consultanță
    3. Cheltuieli pentru informare şi publicitate– cheltuielile sunt eligibile în conformitate cu prevederile contractului de finanţare. Cheltuielile cu activități de marketing și promovare nu sunt eligibile.

    Solicită consultanță

    Solicită o consultanță personalizată și transformă-ți ideile în proiecte finanțate cu succes!

    Categorii de cheltuieli neeligibile

    Sunt considerate neeligibile pentru ajutor de minimis următoarele categorii de cheltuieli:

    1. dobânzi pentru împrumuturi, cu excepția celor referitoare la granturi acordate sub forma unei subvenții pentru rata dobânzii sau a unei subvenții pentru comisioanele de garantare;
    2. achiziţionarea de terenuri şi/sau construcţii;
    3. taxa pe valoarea adăugată („TVA”), cu excepțiile reglementate în prezentul Ghid;
    4. cheltuielile efectuate în sprijinul relocării potrivit art. 66 din Regulamentul (UE) 2021/1060, cu modificările şi completările ulterioare;
    5. achiziția de echipamente și autovehicule sau mijloace de transport second hand;
    6. cheltuielile cu achiziţionarea autovehiculelor şi a mijloacelor de transport, aşa cum sunt ele clasificate în Subgrupa 2.3. „Mijloace de transport” din HG nr. 2139/2004, pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, indiferent de domeniul de activitate al solicitantului ori de domeniul de activitate în care se doreşte realizarea investiției propuse prin proiect, cu excepția Clasei 2.3.6. ”Utilaje şi instalaţii de transportat şi ridicat”;
    7. cheltuielile efectuate înainte de data depunerii cererii de finanțare, cu excepția costurilor de consultanță privind realizarea cererii de finanțare și a documentației tehnico – economice aferente proiectului (dar nu mai veche de 2 ani de la data depunerii cererii de finanțare);

    Valoarea finanțării

    Valoarea totală eligibilă a proiectului:

    – Minim: 50.000 EUR
    – Maxim: 200.000 EUR

    Suma se stabilește în funcție de nevoile concrete ale proiectului și respectarea plafonului de minimis.

    Intensitatea ajutorului

    – 90% din valoarea cheltuielilor eligibile este finanțată nerambursabil.

    – 10% contribuție proprie a beneficiarului.

    Bugetul disponibil total

    Buget total alocat pentru toate județele: 206.821.382 EUR

    Buget pe judete:

    1. Gorj: 49,3 mil. EUR
    2. Hunedoara: 38,6 mil. EUR
    3. Dolj: 36,4 mil. EUR
    4. Galați: 22,5 mil. EUR
    5. Prahova: 27,8 mil. EUR
    6. Mureș: 22,3 mil. EUR

    Data și ora pentru începerea depunerii de proiecte

    Data de la care pot fi depuse cereri de finanțare: 01/07/2025, ora 11:00, în sistemul informatic MySMIS 2021/SMIS2021+.

    Data și ora închiderii apelului de proiecte

    Data până la care pot fi depuse cereri de finanțare: 01/09/2025, ora 23:30, în sistemul informatic MySMIS 2021/SMIS2021+.

    • Apelurile sunt de tip competitiv.

    Pentru a obține finanțare, o microîntreprindere trebuie să îndeplinească toate condițiile de eligibilitate și să construiască un proiect solid, cu:

    – justificare economică,

    – impact social (locuri de muncă, formare),

    – componente de sustenabilitate (inovare, materiale reciclate),

    – și impact pozitiv asupra mediului.

    Fonduri europene

    Programe in domeniul energiei sustenabile. Digitalizare. Agricultura.

    Fonduri guvernamentale

    Start Up Nation. Femeia Antreprenor.

    Programează o întâlnire!

    Obține succesul cu fondurile nerambursabile!

    Descoperă oportunitățile de finanțare care îți pot transforma afacerea! Contactează-ne acum pentru o consultanță personalizată și lasă-ne să te ghidăm pas cu pas în accesarea fondurilor nerambursabile.