A T H E N A

Vă rugam sa așteptați. Se încarcă.

B-dul 16 Decembrie 1989 nr. 43A, Timisoara 0787897306 office@athenaconsulting.ro

Granturi de până la 300.000 € pentru microîntreprinderile din Nord-Est în 2026

    Esti pe pagina:
  • Home
  • Finantare investitiiGranturi de până la 300.000 € pentru microîntreprinderile din Nord-Est în 2026

Granturi de până la 300.000 € pentru microîntreprinderile din Nord-Est în 2026

Consultare publică P1 – Investiții pentru modernizarea microîntreprinderilor

În 2026, antreprenorii din regiunea Nord-Est ar putea beneficia de o nouă oportunitate de finanțare europeană dedicată microîntreprinderilor.

Valoare grant si cofinantare

Printr-un apel aflat în pregătire, firmele mici din cele șase județe ale regiunii vor putea solicita granturi cuprinse între 100.000 și 300.000 de euro pentru investiții menite să le dezvolte sau să le modernizeze activitatea.

Inițiativa face parte din Programul Regional Nord-Est 2021–2027 și este susținută din fonduri europene, completate de cofinanțare de la bugetul de stat. Bugetul total estimat depășește 20 de milioane de euro, iar sprijinul financiar va fi acordat sub formă de ajutor de minimis. Beneficiarii trebuie să contribuie cu minimum 10% din valoarea cheltuielilor eligibile și să acopere integral eventualele costuri neeligibile.

Beneficiari

Apelul se adresează firmelor încadrate în categoria microîntreprinderilor, cu sediul social în județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava sau Vaslui. Pentru a fi acceptate, companiile trebuie să fi desfășurat activitate economică cel puțin un an fiscal complet, să fi obținut profit din exploatare în anul anterior depunerii proiectului și să nu fi avut activitatea suspendată în perioada analizată. În situația în care firma nu a avut angajați în ultimul an fiscal încheiat, proiectul trebuie să includă crearea a minimum unui loc de muncă.

Domenii eligibile

Lista domeniilor eligibile este extinsă și acoperă aproximativ 390 de coduri CAEN, incluzând activități precum producția de produse alimentare și băuturi, servicii de înfrumusețare, centre de fitness, educație preșcolară, activități turistice, dezvoltare software, transport în regim de taxi sau servicii suport pentru învățământ. Proiectele pot viza unul sau mai multe coduri CAEN, cu condiția ca acestea să fie complementare și să fie clar stabilită activitatea principală a investiției.

Cheltuieli eligibile

Cheltuielile eligibile includ investiții în spații de producție sau prestări servicii (construcții, extinderi, modernizări), achiziția de echipamente și utilaje, dotări IT, precum și soluții pentru eficiență energetică, cum ar fi sisteme bazate pe surse regenerabile. Sunt acceptate și investiții în active necorporale – software, licențe, mărci – dar și servicii de marketing, branding și digitalizare, menite să consolideze poziția firmei pe piață.

Perioada lansare

Lansarea sesiunii de depunere a proiectelor este estimată pentru primăvara anului 2026, iar până atunci documentația aferentă apelului se află în consultare publică. Pentru microîntreprinderile din Nord-Est, această finanțare poate reprezenta un pas important către creștere, inovare și adaptare la cerințele actuale ale pieței.

Solicită consultață

Află dacă proiectul tău este eligibil și ce șanse ai la finanțare!